Senatul american a aprobat miercuri cu o majoritate covârșitoare un plan ''istoric'' de 2.000 de miliarde de dolari pentru susținerea primei economii a lumii, afectată de pandemia de coronavirus care a făcut peste 1.000 de morți în Statele Unite, relatează AFP.
Senatul Statelor Unite a adoptat joi un proiect de lege care prevede alocarea unor fonduri de 8,3 miliarde de dolari destinate combaterii epidemiei de coronavirus, care va fi trimis spre promultare președintelui Donald Trump. Tot joi, California a declarat stare de urgență din cauza epidemiei, transmite Reuters.
Cea mai recentă tentativă de a abroga legea privind asigurările medicale impusă de Barack Obama, cunoscută drept Obamacare, a eșuat după o noapte marcată de numeroase dispute în Senat, relatează BBC News.
Senatul american a votat cu 98 de voturi pentru și două împotrivă, impunerea de noi sancțiuni Rusiei, Iranului și Coreei de Nord, în pofida obiecțiilor Casei Albe, relatează BBC News.
O frondă în cadrul majorității în Senatul american amenința, înaintea deschiderii dezbaterilor, să conducă la un eșec al reformei sistemului de sănătate promisă de șapte ani de republicani și susținută de președintele Donald Trump, în contextul în care un raport arată că 49 de milioane de oameni vor ieși din sistem în 2026, relatează AFP.
După aproape 3 ani, SUA va avea din nou ambasador în România. Hans G. Klemm va ocupa postul lăsat liber de Mark Gittenstein în decembrie 2012.